Home » D:News » ”America poate vindeca cancerul”: Obama anunţă un efort naţional pentru a lupta impotriva bolii. FOTO+VIDEO

”America poate vindeca cancerul”: Obama anunţă un efort naţional pentru a lupta impotriva bolii. FOTO+VIDEO

”America poate vindeca cancerul”: Obama anunţă un efort naţional pentru a lupta impotriva bolii. FOTO+VIDEO
Publicat: 14.01.2016
Barack Obama a iniţiat un nou plan condus de vice-preşedintele Joe Biden, cu scopul ca Statele Unite ale Americii să descopere leacul pentru cancer.
„Anul trecut, vice-preşedinte Biden a spus că, odată cu o nouă lansarea a unei navei spaţiale pe Lună, America poate vindeca cancerul. Luna trecută, el a lucrat cu Congresul pentru a oferi oamenilor de ştiinţă de la Institutul Naţional de Sănătate cele mai puternice resursele pe care le-am avut din ultimul deceniu”, a declarat Obama, în timpul discursului său final.
 
„În seara asta, voi anunţa un nou efort naţional pe ce-l vom face. Şi pentru că ne afecetază pe toţi această problemă am să-l desemnez pe  Joe  responsabil de Controlulu Misiunii. Pentru cei dragi pe care i-am pierdut, pentru familiile pe care le putem încă salva, să facem, deci, America ţară care vindecă cancerul, o dată şi pentru totdeauna”
 
Tratatamentul pentru cancer, desigur, că nu va fi găsit peste noapte.
 
 
Această misiunea va fi inspirata şi condusă de Joe Biden, care anul trecut şi-a pierdut fiul său mai mare, Beau, din cauza cancerului la creier. Din moment ce Biden a refuzat să-l înlocuiască pe Obama, s-a decis la Casa Albă că vice-preşedintele se va ocupa de acest plan.
 
„Am de gând să-mi petrec următoarele 15 luni în această funcţie, împingând cât de tare pot spre realizarea acestei idei. Fiindcă ştiu că democraţii şi republicanii împărtăşesc pasiunea noastră, cea de a reduce la tăcere această boală mortală”, a declarat Biden la Casa Albă, în octombrie. 
 
„Dacă aş fi putut să-mi doresc ceva, mi-aş fi dorit să fiu preşedintele care a pus capăt cancerului. Pentru că e posibil”, a adaugat Joe Biden.

„Pe parcursul anului viitor, voi conduce un efort dedicat, combinat între mai multe instituţii: guverne, sectorul privat, cercetători, medici, pacienţi şi filantropi.Toţi cei enumeraţi vor dona investiţii, coordona activităţi şi vor creşte accesul la informaţii pentru toată lumea din comunitatea de cancer”, a scris Biden într-un memorandum.
 
Înainte de anunţul preşedintelui, o coaliţie de farmacii şi companii de asigurare au anunţat formarea ”Moonshot-ului” de cancer 2020. Acest grup are scopul de a accelera dezvoltarea noilor abordări în ce priveşte tratarea cancerului. 
 
Sursa: The Guardian
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ